Păianjenul roșu comun la legume

Despre această afecțiune

Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae) este cel mai important acarofag în legumicultura protejată, hrănindu-se pe fața inferioară a frunzelor și producând un aspect marmorat-prăfuit caracteristic pe suprafețele atacate. Explozia populațională este rapidă în condiții de căldură și uscăciune, cu o generație completă de 7–10 zile la 30 °C. Prădătorii naturali (Phytoseiulus persimilis) sunt utilizați cu succes în protecția biologică din spațiile protejate.

Semne de recunoaștere

• •puncte fine gălbui (înțepături) pe frunze, dând un aspect prăfuit, marmorat
• •pânză fină de mătase pe fața inferioară și pe vârfurile lăstarilor în atac sever
• •acarieni minusculi mobili pe verso, vizibili cu lupa

Diferențiere față de carențele nutritive

• ≠punctele fine de înțepătură și pânza de mătase sunt distinctive — o carență nu produce pânză
• ≠decolorare marmorată difuză cu acarieni pe verso, nu îngălbenire internervuriană simetrică

Tabloul complet al deficiențelor de nutriție: Carențe & Soluții.

Se poate confunda cu

Condiții favorizante

Fenofaze sensibile: BBCH 21–89

Fotografii utile pentru identificare

Pentru o evaluare corectă (în câmp sau la specialist), sunt utile imagini de tip:

• fața inferioară cu pânză fină și acarieni
• frunză cu aspect marmorat prăfuit

Rolul analizei foliare EDTA Plant

Nu se aplică (dăunător) — analiza foliară exclude doar o carență de Mg confundabilă. Despre analiza foliară →