Azot, N
Funcție în plantă
- Rol plastic.
- Constituent al clorofilei (pigmentul verde din frunze).
- Intră în constituția tuturor proteinelor.
- Favorizează înmulțirea celulelor.
- Determină randamentul recoltelor.
- Elementul conducător al procesului de creștere.
- Constituent esențial al citoplasmei.
Mobilitate în plantă
- 2-4% din s.u.
- Absorbit de plante prin fixare atmosferică simbiotic de către leguminoase sau nesimbiotic, iar din sol este absorbit sub formă de ion nitrat (NO3-) și ion amoniu (NH4+).
- N absorbit este transportat prin xilem (în tulpină) către frunză sub formă de ion nitrat, sau poate fi redus în zona radiculară și transportat apoi în formă organică, de aminoacizi sau amide.
- N este mobil în plantă astfel că poate fi translocat din funzele bătrâne în cele tinere pentru a fi înmagazinat în semințe sau fructe.
- Formele organice ale N în seva din floem sunt reprezentate prin amide, aminoacizi și ureide.
Simptome ale deficiențelor
- Efect asupra ratei de creștere.
- Plantele rămân mici.
- Constituția lor este firavă.
- Ramificarea este slabă.
- Suprafața frunzelor este mică.
- Provoacă îngălbenirea sau clorozarea frunzelor.
- Îngălbenirea apare de obicei pe frunzele de la bază în timp ce frunzele din vârf rămân verzi datorită faptului că acestea primesc N prin translocare de la funzele bătrâne.
- Decolorarea începe de la vârful limbului și înaintează sub forma literei V.
- În cazul unei deficiențe severe, frunzele se brunifică și mor.
- Recolta și conținutul în proteină este redus.
Simptome ale toxicității
- Se exteriorizează prin creșterea luxuriantă a frunzelor, care capătă o colorație verde închis albastru metalizat.
- Perioada de vegetație a plantelor se prelungește și este întârziată ajungerea la maturitate a recoltei.
- Concentrații ridicate în NH4+ pot fi toxice pentru creșterea plantei, în special atunci când soluția solului este alcalină.
- Excesul de N-NO3- se manifestă prin etiolarea frunzelor, pierderea tugescenței, arsuri și necroze marginale ale acestora.
Fosfor, P
Funcție în plantă
- Este esențial pentru creșterea plantelor.
- În diviziunea celulară.
- În dezvoltarea sistemului radicular.
- În fructificare și formarea semințelor.
- În coacerea timpurie.
- Este constituent în diferiți compuși precum uleiuri și aminoacizi.
- Este responsabil cu înmagazinarea energiei și transportul acesteia în celulă fiind component în adenozindifosfat (ADP) și adenozintrifosfat (ATP).
- Intră în componența fosfolipidelor, are rol în metabolismul glucidelor.
Mobilitate în plantă
- Se găsește în cantități mai mici în comparație cu N si K, într-un raport al concentrației de 1:5 până la 1:10 față de conținutul de N în plantă raportat la s.u.
- Este absorbit ca ion o-fosfat, fie ca H2PO4- ori ca HPO42-, în funcție de pHul solului.
- Dacă pH-ul solului crește, proporția în forma H2PO4- scade, iar forma HPO42- crește.
- P este foarte mobil în plantă (nu ca în sol) el circulă atât prin xilem cât și prin floem.
- Atunci când planta suferă de insuficiență în P, acesta este translocat foarte ușor din frunzele mature către țesuturile tinere.
Simptome ale deficiențelor
- Creșterea plantei este afectată de insuficiența în P.
- Prin întârzierea creșterii, ramificarea este stânjenită, sistemul radicular nu se dezvoltă, iar coacerea este întârziată.
- Plantele afectate de carență în fosfor prezintă o pigmentare (antocian) roșie violacee a frunzelor și tulpinilor.
- Simptomele deficienței apar de obicei pe frunzele bătrâne.
- Apare o colorație verde-albăstruie-violacee spre roșiatică care pot conduce către nuanțe de bronz și roșu.
- Insuficiența în fosfat în cloroplaste reduce procesul de fotosinteză.
- Datorită faptului că sinteza acidului ribonucleic (ARN) este redusă, sinteza proteinelor este de asemenea redusă.
Simptome ale toxicității
- Cantități ridicate de P în plantă pot produce simptome de toxicitate, manifestate prin margini apoase ale țesuturilor frunzei, care în timp se necrozează.
- În cazuri severe de toxicitate în P rezultă moartea plantei.
- Excesul de P induce carențe secundare în Zn.
Potasiu, K
Funcție în plantă
- Joacă un rol important în reglarea regimul hidric în celulă, cu rol în activitatea deschiderii stomatelor.
- Rol în sinteza si depunerea glucidelor.
- K este responsabil cu activarea a peste 60 de enzime, implicat în procesul de fotosinteză și în transportul și stocarea substanțelor în organele de rezervă (semințe, tuberculi, rădăcini și fructe) și conferă rezistență la boli, dăunători și la păstrare.
Mobilitate în plantă
- Potasiul este cel de-al doilea element nutritiv ca abundență după N, este de 4-6 ori mai abundent decât macronutrienți precum P, Ca, Mg și S.
- K este absorbit sub formă de cation monovalent K+ și se deplasează prin floem în plantă.
Simptome ale deficiențelor
- Simptomele generale ale deficienței în K se manifestă prin cloroze de-a lungul marginilor frunzei, urmate de răsucirea și brunificarea vârfului.
- Deficiența în K este localizată pe frunzele de la bază, mai bătrâne datorită mobilității mari a K în plantă.
- Plantele afectate sunt oprite din creștere, cu internodii scurte; tulpina este firavă și predispusă căderii; rezistența la boli și dăunători scăzută; recolta slabă, de calitate scazută.
- Slaba dezvoltare a plantelor duce și la o rată ridicată a respirației, ceea ce însemnă consum mare de apă pe unitate de s.u. produsă.
Simptome ale toxicității
- Este un fenomen rar întâlnit, se manifestă mai ales prin dezechilibrele determinate în nutriția cu Ca și Mg.
Calciu, Ca
Funcție în plantă
- Ca face parte din arhitectura pereților și membranelor celulare.
- Calciu este prezent în membrană pectică, dă rezistență țesuturilor, implicat în maturarea fructelor.
- Este implicat în diviziunea celulară, în creșterea în lungime a rădăcinii, în activarea sau inhibarea unor enzime.
- Menține echilibrul acido-bazic în celulă, prin neutralizarea acizilor organici aflați în exces, dovadă fiind cantitățile de oxalat de calciu acumulat în celulele mature.
- Are un rol foarte important în detoxifierea organismului plantei de alți ioni și radicali care iau naștere în procesele de metabolism.
Mobilitate în plantă
- Calciu alături de Mg, P și S face parte din grupul macronutrienților cu aceeași pondere în plantă.
- Este absorbit de către rădăcinile plantei sub formă de cation bivalent Ca2+.
- Spre deosebire de ceilalți ioni, calciu este mai puțin mobil în plantă sau chiar imobil în floem.
- Problemele generate de deficiența în Ca sunt de cele mai multe ori datorate inabilității Ca de a fi transportat prin floem.
- Fructele sunt aprovizionate cu Ca+ în special în urma procesului de transpirație, care translocă Ca2+ direct din soluția solului.
- Dacă seva ce circula prin xilem are un conținut scăzut în Ca2+ sau intensitatea transpirației este scăzută se creează condiții favorabile pentru aprovizionarea inadecvată a fructelor cu Ca.
Simptome ale deficiențelor
- Deficinența în Ca se manifestă foarte diferit.
- Frunzele devin mici, distorsionate, iau formă de cupă, încrețite și au culoare verde închis.
- Apare cloroza marginală a frunzelor, înnegrirea, încrețirea și necroza frunzelor apicale (varza, salata).
- Aspect marmorat al frunzelor (tomate).
- Avortarea florilor,.
- Amăreala merelor bitter pit.
- Dezvoltarea incompletă a semințelor.
- Putrezirea vârfurilor apicale (tomate, ardei).
- Înnegrirea inimii (conopida).
- Cilindrarea frunzelor terminale (grâu, orz).
- Creșterea înceteaza, plantele se răsucesc și în caz de deficiență severă mor.
Simptome ale toxicității
- Excesul de calciu declanșează carențe de K și Mg la culturi.
- Conținuturi mari de CaCO3 activ în sol pot impiedica asimilarea Fe cu apariția în plantă a clorozei ferice sau ferocalcice frecvent semnalată la piersic și vița de vie.
Magneziu, Mg
Funcție în plantă
- Mg ocupă centrul moleculei de clorofilă, asfel este vital în procesul de fotosinteză.
- Este asociat cu activarea unor enzime, favorizeză absorbția și translocarea fosforului.
- Este implicat în transferul de energie fiind implicat în mai multe reacții de fosforilare, menține echilibrul acidobazic al celulei, favorizează producția de proteine, metabolismul carbohidraților.
Mobilitate în plantă
- Mg face parte din același grup cu Ca, P, și S dacă ne referim la abundența lui în plantă.
- Plantele preiau Mg sub forma de Mg2+.
- Mg este un nutrient mobil în plantă.
- Datorită faptului că Mg este ușor translocat din organele bătrâne către cele tinere ale plantei, simptomele deficienței apar în organele bătrâne ale plantei.
Simptome ale deficiențelor
- Un simptom tipic al deficienței în Mg este cloroza între nervuri a frunzelor batrâne, cloroze internervurale longitudinale, nervurile ramân verzi iar între acestea mezofilul se îngălbenește sau poate avea aspect marmorat.
- Dacă deficiența este severă, țesuturile frunzelor capătă culoare galben-uniform, apoi se brunifică și se necrozează.
- Frunzele sunt mici și se rup ușor, sunt fragile.
- Ramurile se rup ușor iar frunzele cad timpuriu.
- Varietatea manifestării simptomelor diferă în funcție de specie.
Simptome ale toxicității
- Este rar întâlnit pe solurile saline cu conținut ridicat în sărurile acestui element, în acest context poate fi considerat la fel de toxic ca și Na și mult mai toxic decât Ca, datorită fenomenului de antagonism cationic Ca/Mg.
- Toxicitatea magneziului poate fi prevenită prin aplicarea unor amendamente cu calciu.
Sulf, S
Funcție în plantă
- S intra în compoziția aminoacizilor esențiali cisteina, cistina, metionina.
- Este esențial în sinteza proteinelor.
- S este implicat în formarea clorofilei și în activarea unor enzime.
- Este parte a unor vitamine ca biotina și tiamina (B1) și este necesar în formarea unor uleiuri din plantele de muștar, a unor legături sulfhidrice existente în ceapă și în diverse uleiuri.
Mobilitate în plantă
- Sulful este necesar plantelor în cantități comparabile cu cele de P.
- Cantitatea totală normală în țesutul vegetal este de 0,12-0,35%, iar raportul între Ntotal/Stotal este în jur de 15.
- Rădăcinile plantei absorb S sub formă de ion sulfat (SO42-)
- Planta absorbe S din atmosferă sub formă de SO2 în concentrații foarte mici.
- S circulă în plantă ca anion sulfat (SO42-), mobilitatea S este mică neputând fi translocat atunci când este prezent în compuși de structură.
- Există mobilitate și translocare a S către frunzele tinere doar când acesta se gasește sub formă de sulfat.
Simptome ale deficiențelor
- În multe cazuri manifestările simptomelor de deficiență în S seamănă cu cele în N.
- Spre deosebire de simptomele deficienței în N, la S manifestarea apare pe frunzele tinere din partea superioară a plantei, ajunse la maturitate și rămân prezente chiar după aplicarea îngrășămintelor cu N.
- Culoarea limbului și a nervurilor devine verde-gălbuie, culoarea galbenă nu este așa de accentuată ca în cazul carenței în N.
- Nervurile frunzelor, în special din partea superioară, capătă uneori o culoare mai deschisă decît țesuturile învecinate.
- Plantele cu deficiență în S sunt mici și firave cu tulpina scurtă și fragilă.
- Creșterea este întârziată, iar maturitatea la cereale este întârziată.
- Insuficiența sulfului afectează accesibilitatea molibdenului, element esențial în fixarea biologică a azotului.
- Numărul nodozităților la leguminoase este mic și implicit fixarea N atmosferică este redusă.
- Fructele nu ajung la maturitate și rămân de culoare verde deschis.
- Formarea uleiurilor în semințe este redusă în cazul unei deficiențe în S, iar producția scade.
- Carența în sulf duce la scăderea aminoacizilor din cereale.
Simptome ale toxicității
- Excesul S poate provoca în condiții reducătoare puternice cantitați mari de acid sulfhidric (H2S).
- Plantele sunt sensibile la concentrații mari de SO2 în atmosferă, astfel se consideră concentrații normale în SO2, valori cuprinse între 0,1-0,2 mg SO2/m3, apar efecte toxice la valori care depășesc concentrația de 0,6 mg SO2/m3.
- Simptomele toxicității în S se manifestă prin pete necrotice pe frunze, care apoi se întind pe întreaga suprafață a limbului frunzei.
Fier, Fe
Funcție în plantă
- Are rol în sinteza clorofilei, carbohidraților, respirația celulei, reducerea chimică a nitratului și sulfatului și în asimilarea N.
- Fe are rol în sinteza auxinelor, care în caz de carența în fier nu se mai formează ceea ce are ca efect încetinirea sau oprirea creșterii rădăcinilor.
Mobilitate în plantă
- Este absorbit de către rădăcinile plantei sub formă de Fe2+ și foarte puțin sub formă de chelați cu Fe.
- Fe absorbit este imobil în floem.
- Dintre micronutrienți, Fe se găsește în cantitatea cea mai mare, aproximativ 100 ppm raportat la s.u.
Simptome ale deficiențelor
- Se manifestă pe frunzele tinere.
- De multe ori simptomele seamănă cu cele în Mn, atât lipsa Mn cât și a Fe scade producerea clorofilei.
- Îngălbenirea suprafeței dintre nervurile frunzei cauzată de lipsa fierului este numită cloroza ferică.
- În caz de deficiență severă frunzele devin albicioase prin piederea clorofilei.
- Nu întotdeauna cloroza are drept cauza insuficieța în Fe2+, ci poate fi o carență indusă de prezența în exces a CaCO3 în sol, de un dezechilibru provocat de N și P în exces.
Simptome ale toxicității
- Frunzele sunt acoperite inițial cu spoturi maronii care cu timpul capătă o culoare maro uniformă.
- Excesul în fier se manifestă pe soluri acide și exces de umiditate unde conținutul în Fe solubil poate crește de la 0,1 la 50-100 ppm doar în câteva saptamâni.
Mangan, Mn
Funcție în plantă
- Este cunoscut faptul că este activator al unor enzime și are funcția de catalizator în unele reacții.
- Este esențial în ruperea moleculei de apă în procesul de fotosinteză, implicat în sinteza proteinelor și lipidelor.
- Este important în metabolismul N și în asimilarea CO2.
Mobilitate în plantă
- Este absorbit de către plantă sub formă de cation bivalent Mn2+.
- La fel ca și Fe este imobilizat în floem.
Simptome ale deficiențelor
- Simptomele deficienței în Mn sunt asemănătoare cu cele ale Fe și Mg, în sensul că duc la apariția clorozei pe suprafața dintre nervurile frunzelor, cu deosebirea că în cazul Mn simptomele sunt vizibile pe frunzele tinere în timp ce în cazul deficienței în Mg acestea apar pe frunzele batrâne.
- La legume se manifestă pe frunzele tinere prin pete între nervurile frunzei asemănătoare carenței în Mg.
Simptome ale toxicității
- Se manifestă prin pete brun închis (MnO2) în special pe frunzele batrâne.
- Simptome cauzate de toxicitatea în Mn sunt: necrozarea cartofilor, necrozarea scoarței pomilor fructiferi, în special a mărului.
Zinc, Zn
Funcție în plantă
- Zn este necesar, direct sau indirect, activării mai multor sisteme enzimatice, are rol protector pentru auxine (activează sinteza triptofanului, produs intermediar în obținerea auxinei)
- Este implicat în sinteza proteinelor, în formarea semințelor și în atingerea maturării.
- Zn este promotor în sinteza ARN
- Zn participă la formarea ATP, iar în caz de carență în Zn se acumulează fosforul anorganic, cu o slabă formare a ATP.
- Zn este implicat în reducerea nitraților, în caz de carență în Zn scade activitatea ribonucleazei, în plantă se acumuleaza nitrați, amide, acizi organici, care nu pot fi oxidați.
Mobilitate în plantă
- Zincul este preluat de către plantă sub formă de cation bivalent Zn2+, absorbția considerată pasivă a fost de curând indicată ca fiind activă, dependentă energetic.
- Mobilitatea Zn este mică, apare în special în țesuturile tinere ale plantei, totuși Zn nu se leagă sub formă de liganzi stabili în lichidul din xilem așa cum se întâmpla în cazul Cu și Fe.
Simptome ale deficiențelor
- Oprirea din creștere a plantei.
- Decolorarea în verde-deschis.
- Îngălbenirea urmată de albire.
- În cazul pomilor fructiferi ramificarea este compromisă, frunzele mici fiind un alt simptom al deficienței în Zn.
- Internodiile sunt scurte.
- Înflorirea, fructificarea și maturarea pot fi întârziate.
- Ramificarea fiind îngreunată frunzele cad prematur.
- Deficiențele apar ca o cloroză în zonele intervenale ale frunzelor noi producând o aparență de benzi.
- Marginile frunzelor sunt adesea distorsionate si încrețite.
- Zn este blocat de un pH ridicat.
- Poate produce și "rosetting", aspectul de tufă al plantelor, tulpina are ritm de creștere scăzut astfel încât frunzele terminale apar îngrămădite.
Simptome ale toxicității
- Excesul de Zn este foarte toxic și va cauza o moarte rapidă.
- Se manifestă prin încetinirea creșterii sistemului radicular.
- Se consideră toxic atunci când se depășește în țesut un conținut de 200 ppm Zn.
Cupru, Cu
Funcție în plantă
- Are rol în metabolismul vegetal.
- Este implicat în formarea clorofilei.
- 70% din cuprul total din frunze este localizat în proteinele complexe din cloroplaste, ceea ce arată că este necesar în fotosinteză
- Este component al unor metaloproteine
- Constituent al unor enzime ca citocromoxidaza.
- Are rol în procesele de oxidoreducere
- Participă la formarea ligninei, la metabolismul
- Este necesar în fixarea simbiotică a N.
Mobilitate în plantă
- Cuprul este absorbit de plantă sub formă de Cu2+.
- Mobilitatea Cu în plantă este mică și depinde foarte mult de forma în care se găsește în plantă.
Simptome ale deficiențelor
- Sunt vizibile prin decolorare, răsucire și albirea vârfurilor frunzei.
- La pomii fructiferi se cunoaște așa numita boală exanthemă exteriorizată prin coajă rugoasă, frunze albite și fructificare slabă.
- La mazăre, se produce îngălbenirea suprafeței dintre nervurile frunzei.
- La citrice frunzele se pătează, afectând ramurile tinere.
Simptome ale toxicității
- Excesul în Cu induce deficiența în Fe și implicit cloroza ferică ca manifestare a insuficienței în Fe.
Bor, B
Funcție în plantă
- Rolul B este de a realiza integritatea membranei celulare și dezvoltarea pereților celulari, care afectează permeabilitatea, diviziunea celulară.
- B este unul din micronutrienții vitali în formarea și dezvoltarea fructelor și semințelor.
- Anumite funcții ale borului în plante sunt similare cu cele ale N, P, K, Ca și Zn. B are rol în asimilarea N.
- Borul influențează absorbția calciului si echilibrul nutritiv al acestuia în plante.
- Este vital pentru zonele din plante cu o creștere intensivă, cum ar fi vârfurile rădăcinilor, frunzele nou apărute și în dezvoltarea mugurilor.
- Îmbunătățește transportul zaharurilor din frunze în fructe si tuberculi.
- Este esențial în furnizarea zaharurilor necesare creșterii radacinilor și pentru dezvoltarea normală a nodozităților leguminoaselor.
- Ajuta la creșterea producției de flori, la lungirea și germinarea tuburilor cu polen.
- Este cunoscut pentru proprietățile antifungice, studiile arătând că sfecla de zahăr tratată cu bor este mult mai puțin sensibilă la infecția cu Sclerotium rolfsii decât plantele netratate.
Mobilitate în plantă
- Borul este absorbit de către plante sub formă de acid boric nedisociat (H3BO3) sau sub formă de ion borat H2BO3-.
- Cea mai mare cantitate de B este preluată odată cu apa de către rădăcini.
- B se absoarbe foarte rapid și dacă este în exces se acumulează în mugurii terminali și în părțile tinere aflate în creștere.
- Seceta limitează disponibilitatea borului din cauza reducerii transportului de apa în sol, mijlocul principal prin care borul este transportat spre rădăcini.
- Deficiența în B apare de obicei în radacinile tinere, în lăstarii și frunzele tinere.
- La unele specii, nivelurile deficienței de bor pot fi de 3-4 ori mai mari în frunzele tinere față de cele batrâne.
Simptome ale deficiențelor
- Apar târziu în vegetație, moment în care nu mai pot fi corectate, consecința fiind compromiterea unei bune părți a recoltei.
- Apare atunci când nivelul borului în frunze este sub 20 ppm.
- Carența în bor provoacă distrugera apexului terminal al tulpinii principale, ceea ce duce la dezvoltarea lăstarilor secundari.
- La sfecla de zahăr simptomele carenței apar târziu în sezon, la baza coletului, pețiolul frunzelor din rozetă se brunifică, brunificarea avansează în radacină, atacând țesutul și producând așa numita putrezire a inimii sfeclei de zahăr. Aceste radacini au conținut scăzut de zaharoză.
- Provoacă putregaiul cenușiu la conopidă.
- Deficiențele apar în principal la pomii fructiferi la fructe (pătarea cafenie a caiselor), însă pot afecta și ramurile tinere care se usucă.
Simptome ale toxicității
- Apar pe fondul aplicărilor excesive a îngrășămintelor cu B, în zone aride sau semiaride, acolo unde apa de irigare are un conținut ridicat în B (mai mare de 1-2 ppmB).
- Îngalbenirea vârfului frunzei, urmată de necrozare graduată a vârfurilor și a marginilor care se întinde până la nervura principală.
- Frunzele se usucă și pot cădea timpuriu.
Molibden, Mo
Funcție în plantă
- Mo este implicat în unele sisteme enzimatice, în special în activarea nitrat reductazei, unde este necesar pentru reducerea nitratului și a nitrogenazei implicate în fixarea biologică a N.
- Mo este implicat direct în sinteza proteinelor și în fixarea N de către leguminoase.
Mobilitate în plantă
- Molibdenul este absorbit sub formă de anion MoO42-.
- Mobilitatea Mo este considerată a fi moderată, sugerată de altfel de conținutul relativ mare al semințelor și de apariție a simptomelor de carență pe frunzele mature și bătrâne.
Simptome ale deficiențelor
- În legume poate fi asociată cu deficiența în N datorită rolului acestuia în fixarea N.
- Poate cauza arsuri și răsucirea sau rularea marginilor frunzei.
- Îngălbenirea și oprirea din creștere a plantelor.
- Apariția petelor galbene de pe citrice.
- Clorozarea și apoi albirea marginilor frunzelor la plantele tinere de conopidă, așa numita whiptail, manifestate în special pe soluri acide cu pH sub 5,5.
Simptome ale toxicității
- Un conținut mai mare de 5 ppm Mo în s.u. în furaje este considetat toxic pentru hrana animalelor fiind asociat cu producerea bolii numită otrăvirea cu molibden.
Cobalt, Co
Funcție în plantă
- Este esențial pentru fixarea N de către organisme.
- Intră în componența vitaminei B12.
Mobilitate în plantă
- Co este absorbit sub formă de cation bivalent Co2+
Simptome ale deficiențelor
- Deficiența împiedică fixarea azotului simbiotic și nesimbiotic.
- Conținuturi între 20 și 40 ppb sunt considerate pentru legume ca fiind limita apariției simptomelor de deficiență în Co.
- Conținuturi sub 5 ppm în furaje provoacă acobaltoza la animale.
Simptome ale toxicității
- În caz de exces apar pete brune, necroze pe frunze.
Siliciu, Si
Funcție în plantă
- Îmbunătățirea rezistentei la secetă a culturilor
Siliciul este recunoscut pe scară largă ca un element benefic pentru plante. Depunerea siliciului în țesuturile plantelor a fost legată de rezistența sporită la infecțiile bacteriene și fungice, precum și de toleranța crescută la solicitările abiotice.
Siliciul nu este încă considerat un element esențial al plantelor, dar o concentrație ridicată de Si în țesuturile frunzelor poate avea efecte benefice:
- o mai bună rezistență la solicitările abiotice și biotice;
- îmbunătățirea capacității de interceptare a luminii de către plante;
- atenuarea pierderilor de evaporare/transpirație a frunzelor.
Printre mecanismele cheie implicate în stresul cauzat de secetă declanșate de siliciu în culturi se numără:
- activarea sistemelor antioxidante;
- stimularea expresiei genelor si a răspunsurilor de apărare;
- ajustarea proceselor osmotice și menținerea homeostaziei;
- creșteri ale absorbției nutrienților;
- reglementarea fotosintezei și a schimbului de gaze;
- îmbunătățirea creșterii plantelor si a absorbției apei.